Poate unii cred ca, prezentul lor, este rezultatul trecutului sau evenimentelor importante ce au avut loc in trecut. Absolut, pentru oricine intra in coeziune cu aceasta afirmatie, va da din cap in semn de adevar(cu o recunoastere profunda a resemnarii). Este o reactie normala, a cuiva care a primit ca mostenire aceasta recunoastere perceptiva sau, poate viata si-a asternut nesansa prea frumos, in fata calatorului. Oare aceasta descriere, atat de lirica in tarziul ei de toamna, a ajuns aici prin dogma si educatie formala? Nu. Toti vrem sa ajungem acolo unde abisul nostru pastreaza cel mai tainic secret.
E posibil, totusi, ca ultima fraza sa fie ceva mai exagerata. Sunt multi printre noi care nu stiu ca exista posibilitatea de a face o analiza asupra propriului gand. Constientul lor percepe doar inainte, inapoi si, pe loc. Ok, e un factor care nu are nevoie de dovezi dar, hai sa patrundem ceva mai adanc in aceasta elaborare.
Pentru copii, in general, adultii au creat cateva reguli de "Paza si protectie" inceptionand idei precum "nu e frumos sa arati limba", "nu ai voie sa treci strada sigur", "nu vorbi prostii". Aceste reguli sunt repetate iar si iar pana vor face parte din viata copilului pentru totdeauna. Ca parinte, esti fericit ca ai un copil care va sti sa-si poarte de grija si va intelege ce, cum si unde sa vorbeasca. O relatie parinte-copil bazata pe incredere reciproca, e un bun exemplu pentru familiile din intreaga lume. Se observa in tot ce am scris mai sus ca, ar fi implicata undeva vreo conspiratie mondiala? Ceva de banuit in legatura cu manipularea sau globalizarea?! Nu. Dar nici nu ar avea cum, deoarece, rolul de parinte s-a manifestat la fel, inca, din antichitate. Am putea spune ca, toate celelalte, au ca baza aceasta relatie, dar, nu este tocmai randul cel mai potrivit pentru elaborarea acestui subiect.
Acest blog a luat nastere, pentru a oferi raspunsuri la care nu avem intrebari. Abia dupa ce primim aceste raspunsuri, incepem sa ne minunam si sa ne intristam. Suntem tot noi, cu aceleasi ganduri dar, avem cateva intrebari in plus. De ce acum si nu atunci? De ce se intampla sa avem intrebari tocmai atunci cand, defapt, primim raspunsuri? Zilnic avem momente in care procesam intrebari noi. Daca incercam sa ne focusam atentia, descoperim ca fiecare intrebare vine in urma unui raspuns. Daca ar fi sa facem o comparatie intre un indemn ca "nu e frumos sa arati limba" si o "radacina" a unui univers care te poate transforma intr-un fauritor de vise...care ar fi diferenta? Chiar si copii fiind, tot avem o dorinta continua de a intelege lucrurile din jurul nostru. Ba chiar, avem si o imaginatie greu de egalat printre randurile adultilor. Daca tot ce trebuie sa facem e, sa ascultam de parinti si sa nu comentam deciziile lor asupra noastra, atunci, de ce sa ne mai facem griji de rosia montana sau de nustiu ce istorie de neam, pierduta. Nici gand sa fie vorba de psihologie, educatie, politica sau vre-un exemplu de "parinte model". La baza creatiei noastre sta perceptia, adica, felul in care vedem noi lucrurile. Daca nu primim raspunsuri, renuntam la intrebari si la dorinta de a intelege. Ne limitam spatiul elevator, iar timpul vietii noastre devine o simpla unealta disciplinara in mana parintilor si a societatii.
Tu, ca parinte, poti intelege ca, acest articol nu este o ofensa impotriva ta. Este o mana calda care iti ofera un scaun pe care sa stai si sa contemplezi cateva minute. In prezent, organizatiile teroriste, recruteaza tocmai acei copii care simt un gol imens in stomacul lor. Un gol pe care numai un parinte il poate umple. Schimba-ti hainele, pune-ti zambetul si blandetea la locul lor si, fii parintele pe care il visai tu odinioara.
